Firma de avocatura in Cluj 2024

Avocat penal Cluj langa tine: Circumstanțe agravante în cazul infracțiunii de trafic de droguri: Cu privire la infracţiunile cuprinse în prezentul capitol, pe lângă situaţiile prevăzute în Codul penal, constituie circumstanţe agravante următoarele situaţii: persoana care a comis infracţiunea îndeplinea o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii publice, iar fapta a fost comisă în exercitarea acestei funcţii; fapta a fost comisă de un cadru medical sau de o persoană care are, potrivit legii, atribuţii în lupta împotriva drogurilor; drogurile au fost trimise şi livrate, distribuite sau oferite unui minor, unui bolnav psihic, unei persoane aflate în cură de dezintoxicare sau sub supraveghere medicală ori s-au efectuat alte asemenea activităţi interzise de lege cu privire la una dintre aceste persoane ori dacă fapta a fost comisă într-o instituţie sau unitate medicală, de învăţământ, militară, loc de detenţie, centre de asistenţă socială, de reeducare sau instituţie medical-educativă, locuri în care elevii, studenţii şi tinerii desfăşoară activităţi educative, sportive, sociale ori în apropierea acestora. Vedeti multe informatii in plus aici avocat Cluj. Urmărire penală : Urmărirea penală, reprezintă prima fază a procesului penal și constă în activitatea desfăşurată de organele de urmărire penală pentru strângerea şi verificarea probelor cu privire la existenţa infracţiunii, la identificarea ei.

Ce fapte sunt sancționate și care este cuantumul pedepselor Potrivit legii 143/2000: Punerea la dispoziţie, cu ştiinţă, cu orice titlu, a unui local, a unei locuinţe sau a oricărui alt loc amenajat, în care are acces publicul, pentru consumul ilicit de droguri ori tolerarea consumului ilicit în asemenea locuri se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 5 ani şi interzicerea unor drepturi. Prescrierea drogurilor de mare risc, cu intenţie, de către medic, fără ca aceasta să fie necesară din punct de vedere medical, se pedepseşte cu închisoare de la 1 an la 5 ani. Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează şi eliberarea sau obţinerea, cu intenţie, de droguri de mare risc, pe baza unei reţete medicale prescrise în condiţiile prevăzute la alin. (1) sau a unei reţete medicale falsificate.

În cursul urmăririi penale, avocatul persoanei vătămate, al părţii civile sau al părţii responsabile civilmente are dreptul să fie încunoştinţat în condiţiile art. 92 alin. (2), să asiste la efectuarea oricărui act de urmărire penală în condiţiile art. 92, dreptul de a consulta actele dosarului şi de a formula cereri şi a depune memorii. De asemenea, sunt aplicabile dispoziţiile art. 89 alin. (1) din Codul de procedură penală. [art. 93 alin. (1) din Codul de procedură penală] În calea de atac împotriva încheierilor prin care se dispune asupra măsurilor preventive în cursul urmăririi penale acordarea asistenţei juridice pentru inculpat de către un avocat, ales sau numit din oficiu este obligatorie. [art. 204 alin. (8) din Codul de procedură penală]. Cititi mai multe detalii in plus pe site-ul https://avocatripan.ro/.

Constituirea unui grup infracţional organizat: Iniţierea sau constituirea unui grup infracţional organizat, aderarea sau sprijinirea, sub orice formă, a unui astfel de grup se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi. Când infracţiunea care intră în scopul grupului infracţional organizat este sancţionată de lege cu pedeapsa detenţiunii pe viaţă sau cu închisoarea mai mare de 10 ani, pedeapsa este închisoarea de la 3 la 10 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.

Urmărirea penală, reprezintă prima fază a procesului penal și constă în activitatea desfăşurată de organele de urmărire penală pentru strângerea şi verificarea probelor cu privire la existenţa infracţiunii, la identificarea făptuitorului şi la stabilirea răspunderii acestuia, pentru a se constata dacă este sau nu cazul să se dispună trimiterea lui în judecată. Organele judiciare care desfăşoară activităţi specifice de urmărire penală sunt: procurorii care fac parte din Ministerul Public şi sunt constituiţi în Parchete pe lângă fiecare instanţă şi organele de cercetare penală. Este o fază procesuală nepublică, necesară şi obligatorie în cadrul procesului penal. Urmărirea penală, ca prima fază a procesului penal român, este reglementată de Titlul I din Partea specială a Codului de procedură penală, art. 200-286.